Casa Gheorghe Tătărescu: Martoră a Puterii Interbelice și Continuității Contemporane la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, o vilă modestă ca dimensiuni, dar bogată în semnificații, păstrează ecourile unei epoci marcate de ambiții politice, decizii cruciale și rafinament cultural. Casa lui Gheorghe Tătărescu devine astfel mai mult decât o simplă locuință: este un martor tăcut și dens al istoriei unei Românii aflate la răscruce, al unui mod de a trăi puterea cu discreție și responsabilitate, și al pulsului unei elite care și-a proiectat valorile prin ziduri și detalii bine gândite. Transformarea acestei reședințe în actuala EkoGroup Vila relevă un gest de conservare a memoriei arhitecturale și politice, care nu șterge trecutul, ci îl integrează cu grijă în contemporaneitate.

Casa Gheorghe Tătărescu: de la reședința prim-ministrului la EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate în deceniile tulburi ale interbelicului și începutului celui de-al Doilea Război Mondial, găsește în vila de pe strada Polonă nr. 19 o extensie firească a personalității sale – o arhitectură a discreției și a proporției, care reflectă o cultură a puterii rezervate. Această locuință, modestă în scară dar riguroasă în idei, a traversat cu suferință și regenerare deceniile de comunism, degradare și, mai recent, de recuperare atentă, împlinind în prezent rolul de spațiu cultural activ sub numele de EkoGroup Vila, păstrând vie amintirea unei epoci și a unei biografii complexe.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca

Este esențial să distingem pe Gheorghe Tătărescu, politician român enigmatic și lider liberal, de pictorul Gheorghe Tattarescu din secolul XIX, căci confuzia frecventă poate umbri înțelegerea profundă a acestei figuri politice. Jurist remarcabil, pregătit la Paris, Tătărescu a pledat încă de tânăr pentru alegeri reale și un parlament autentic, anticipând cu o claritate aproape profetică fragilitatea democrației românești interbelice. Ascensiunea sa în Partidul Național Liberal – începută în 1912 și consolidată după primul război mondial – reflectă atât tenacitatea unui om al ordinii, cât și ambiguitățile inerente unei epoci agitate, marcate de conflicte între „tineri” și „bătrâni”, relația complicată cu regele Carol al II-lea și compromisuri politice majore.

Ca prim-ministru între 1934–1937 și 1939–1940, Tătărescu a balansat între modernizarea statului și restrângerea democrației parlamentare, guvernând în vremuri tensionate, când România se zbătea între valorile democratice europene și presiunile autoritarismului regional. În paralel, recunoașterea sa ca membru de onoare al Academiei Române evidențiază legătura sa cu cultura națională, un domeniu în care soția sa Arethia avea un rol nevăzut dar decisiv. După 1944, încercările sale de adaptare la noua realitate politică au fost umbrite de încleștarea ideologică și de marginalizare, iar reședința sa devine, pe măsură ce se intensifică epoca comunistă, un semn al pierderii și al degradării simbolice.

Casa ca extensie a puterii și a restrângerii private

Vila din Strada Polonă nu se înalță în grandiozitate, ci cucerește prin proporții bine gândite, luminozitate și rafinament – o alegere ce vorbește despre filozofia de viață și exercitare a puterii a prim-ministrului. Spre deosebire de palatele impunătoare ale unor contemporani ai săi, această locuință este o declarație de modestie etică, în care biroul premierului, amplasat la între-sol cu acces discret pe lateral, rămâne un simbol subtil al funcției publice care trebuie să servească spațiul privat, nu să-l domine.

Nu este doar o casă, ci un spațiu unde deciziile majore ale țării au fost luate sub umbrela unei arhitecturi echilibrate, simple și distinsă. Grădina din spate, ascunsă de agitația străzii prin diferențe de nivel și pietre naturale, este o adevărată oază de liniște meditativă, evocând corturile mediteraneene preferate de elitele interbelice.

Arhitectură cu semnificații: Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa poartă amprenta a doi arhitecți importanți ai epocii – Alexandru Zaharia, semnatarul conceptului inițial, și Ioan Giurgea, asociatul său care a rafinat proiectul între 1934 și 1937. Această colaborare a generat un limbaj arhitectural care armonizează elemente mediteraneene cu accente neoromânești, vizibile în portalurile sculptate în stil moldovenesc și în coloanele filiforme, fiecare tratată distinct dar integrate într-un tot unitar. Evitarea simetriei rigide în favoarea unui echilibru vie aduce o dinamică subtilă volumului.

Un capitol aparte îl reprezintă șemineul realizat de Milița Pătrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu. Absida ce încadrează acest șemineu este o piesă artistică cu ecouri neoromânești, care a inspirat ulterior și alte proiecte arhitecturale. Ancadramentele ușilor, tot atribuite Miliței, întrețes această punte între modernism și tradiție fără a cădea în pastişă, ci reflectând sensibilitatea rafinată a epocii.

Materialele interioare – parchetul masiv din stejar, feroneria din alamă patinată cu motive medievale transilvănene și ușile sobru sculptate – marchează o preocupare pentru detaliu și calitate ce depășește orice tentativă de opulență.

Arethia Tătărescu – forța culturală din umbră

Arethia Tătărescu, denumită adesea „Doamna Gorjului”, este protagonistă discretă, dar esențială în configurarea acestui spațiu și a imaginii familiei. Implicată în binefacere, promovarea meșteșugurilor oltenești și, nu în ultimul rând, în susținerea lui Constantin Brâncuși pentru realizarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu, Arethia transformă casa într-un nod cultural și artistic. Faptul că ea figurează ca beneficiară a proiectului arhitectural subliniază influența ei asupra echilibrului dintre restricție și eleganță.

Îngrijirea detaliului și coerența estetică a vilei sunt probabil rodul vigilenței sale, o contrapondere feminină indispensabilă în biografia acestei familii și în construcția unui spațiu care să exprime fără exagerări „datoria” și „disciplina” ce guvernau viața publică și privată.

Ruptura comunistă: degradare și uitare

După 1947, odată cu căderea definitivă a carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instaurarea regimului comunist, casa devine parte a unei lumi exilate simbolic. Nu demolată, ci lipsită de sens, transformată în spațiu funcțional neadecvat inițialului scop, aceasta a suferit o degradare lentă: împărțiri arbitrare, reparații neglijente și pierderea conexiunii cu grădina și detaliile originare.

Într-un fel, lipsa unui „narator legitim” după arestarea și marginalizarea fostului premier reflectă și marginalizarea spațiului – o tăcere care însoțește degradarea fizică și simbolică a acestui patrimoniu. Casa a devenit un fundal mut în istoria unei epoci pe care comunismul a încercat să o pervertească sau să o ignore.

Post-1989: controverse, intervenții și lectura memoriei

Tranziția postcomunistă a adus un paradox: teoria refacerii memoriei și patrimoniului, dar și practici ce au generat distrugeri și controverse. Casa a fost proprietate a lui Dinu Patriciu, a cărui intervenție arhitecturală, schimbând compartimentări și finisaje, a stârnit critici din partea specialiștilor, în special datorită contrastului dintre statutul său profesional și tratamentul aplicat monumentului. Transformarea temporară într-un restaurant de lux a ilustrat o instrumentalizare hazardată a patrimoniului, cu riscul pierderii unității și identității spațiului.

Ulterior, o intervenție atentă a unei firme străine a început să readucă casa către proiectul inițial semnat de Zaharia și Giurgea, reînnoind dialogul cu contribuțiile artistice ale Miliței Pătrașcu și influențele Arethiei Tătărescu. Aceste eforturi au fost un început important spre restabilirea sensului arhitectural și simbolic, demonstrând cât de complexă este relația societății românești cu propria elită istorică, reflectată în moștenirea sa construită.

Reintegrarea în viața culturală: EkoGroup Vila azi

Astăzi, casa revine într-o formulă care marchează continuitatea respectuoasă a destinației sale, fără a șterge urmele trecutului. Sub numele de EkoGroup Vila, clădirea devine un spațiu cultural deschis controlat, cu acces pe bază de bilet, în funcție de programul cultural. Această transformare nu este o simplă rebranding, ci o reafirmare responsabilă a istoricului, a arhitecturii și a semnificațiilor politice și culturale pe care casa le poartă.

Astfel, vizitatorul nu întâlnește doar o vilă interbelică bine restaurată, ci pășește într-un spațiu care a fost martor al dialogurilor dintre Gheorghe Tătărescu și personalități precum Nicolae Titulescu, Martha Bibescu ori regele Carol al II-lea – un veritabil nod în rețeaua politică și culturală a vremii.

Casa este modestă ca scară dar riguroasă în proporții și detalii;
Biroul premierului, situat discret la entre-sol, simbolizează etica funcției publice;
Estetica combine influențele mediteraneene cu elemente neoromânești, semnate Zaharia și Giurgea;
Contribuția artistică a Miliței Pătrașcu adaugă o notă modernă temperată;
Arethia Tătărescu a fost o prezență culturală definitorie în configurarea spațiului;
Transformările și degradările comuniste au reprezentat o ruptură simbolică profundă;
Intervențiile post-1989 au fost marcate de erori, dar și de reparații culturale;
EkoGroup Vila continuă povestea casei cu o responsabilitate a memoriei și arhitecturii.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate marcantă a politicii românești, prim-ministru în două mandate (1934–1937, 1939–1940), membru al Partidului Național Liberal, cu un rol complex și uneori controversat în dinamica interbelică și postbelică.
Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
Nu. Gheorghe Tătărescu politician și Gheorghe Tattarescu pictorul se referă la două personalități distincte, separate de epoci și medii de activitate.
Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
Casa reprezintă o sinteză rafinată între stilul mediteranean și elemente neoromânești, proiectată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu intervenții artistice ale Miliței Pătrașcu.
Ce rol a avut Arethia Tătărescu în configurarea casei?
Arethia a fost beneficiara și protectorul estetic al proiectului, implicată cultural și artistic, aducând precauții în direcția coerenței și restricției, evitând opulența și promovând valori autentice și discrete.
Care este funcția actuală a casei?
Casa este în prezent EkoGroup Vila, un spațiu cultural restaurat și deschis publicului în mod controlat, care respectă și păstrează memoria istorică și arhitecturală a locului.

Explorarea detaliilor și disponibilității de vizitare a EkoGroup Vila permite astăzi accesul la o arhitectură vie, încărcată de politică, cultură și responsabilitate, o invitație la o reflecție profundă asupra memoriei și rolului spațiului istoric într-o societate în continuă schimbare.

Intrarea în Casa Gheorghe Tătărescu constituie o experiență de traversare a unui secol turbulent românesc, a unei biografii politice cu luminile și umbrele ei și a unui patrimoniu recuperat cu răbdare și seriozitate. Spațiul rămâne un martor profund, o arhivă materială și un prilej de reflecție asupra responsabilității pe care prezentul o poartă față de memoria locurilor încărcate de istorie.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.